Despre micile bucurii ale vieții

Ahhh, ce dor îmi era să scriu pe blog! Emoția asta atât de diferită de scris în jurnal sau în agendă. Știu că scriu aici și cineva m-ar putea citi. Asta mă emoționează. Și responsabilizează. Și paralizează. Astăzi am de gând să las gândurile să plutească în lume. Nu am de gând să scriu nimic deștept, nu am de gând să schimb lumea, să impresionez, doar să mă bucur scriind public pe blogul meu. Am simțit să revăd o parte din videoclipurile pe care le-am creat pe la 22, 23 de ani când eram atât de activă, veselă, curajoasă. Trăiesc o stare de bucurie să scriu aici ascultând pe repeat piesa unuia dintre clipuri, pe care o las aici. O parte din mine simte rușine pentru că scriu nimicuri și am de gând să fac aceste gânduri cunoscute și altora, își dorește să fie obiectivă, organizată, deșteaptă. O altă parte parcă e identică cu mine la 22 de ani, deși au trecut 14 ani de atunci. Caut bucuria, caut lucrurile mici, caut să mă simt bine și atât. Am crezut de atunci că asta contează cel mai mult în viață și în secret cred asta și acum. Dar mă ascund să o spun cu voce tare. Mă ascund pentru că e diferită de ce crede majoritatea, pentru că aș fi diferită, pentru că nu mă conformez normelor recunoscând asta în gura mare. Adevărul e că pe mine mă face fericită să ascult o piesă care îmi reamintește de timpul în Erasmusul din Suedia, să scriu nimicuri pe site ca altă dată, să cred că le reamntesc oamenilor de bucurie, de frumos, de culori, de zâmbet, de creativitate, de bine. Doar pentru că e ceva rar nu înseamnă că trebuie să ma opresc, nu? Doar pentru că nu e ceva serios și pe o temă grea, nu înseamnă că nu contează, nu? Adevărul e că m-am săturat să citesc despre traume, tulburări, probleme. De parcă doar ele există în lumea asta. Ce rar ne mai exprimăm astăzi stări de spirit pozitive, ce rar celebrăm bucuria, ce puțin o apreciem. Ei bine, îmi iau inima în dinți și risc, dom’le. Ce are să se întâmple rău? Să mă fac de râs? Ce e mai important – că am făcut ceva curajos care mie îmi aduce bucurie sau ce cred alți oameni despre mine?