Educatie & Experienta

Educație

Curiozitatea și dragostea de învățare m-au condus la studii formale și informale, prin care am căutat să înțeleg natura și complexitatea umană. Dublu licențiată în Studii Culturale și Psihologie, am studiat timp de aproape 10 ani cele mai importante cadre de dezvoltare și schimbare, urmând formări în training, coaching și psihoterapie.

Master în Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală, Facultatea Titu Maiorescu București,

2021-2023

Program de stagiu international Erasmus+

Leiden, Olanda, 2022

Licenţiată în Psihologie în cadrul Universității Titu Maiorescu

Bucureşti, 2018-2021

Cursuri academice University of Leiden - Fundaments of Psychology, Statistics, Clinical, Personality and Health Psychology

Leiden, Olanda, 2017-2018

Erasmus Scholarship - Literature, Culture and Media Studies at Högskolan Dalarna University

Falun, Suedia, 2011

Licențiată în Studii Culturale și Limbi Străine în cadrul Universității București

București, 2009-2012

Cursuri și Traininguri

De la cursuri de comunicare și leadership, până la formări în coaching și training, cursuri de formare profesională în psihologie pozitivă, ADHD, intervenții terapeutice prin joc, traumă de dezvoltare la copii, fiecare experiență de învățare mi-a adus noi perspective și competențe pe care le integrez în munca mea cu clienții. 

Program Live Online Diploma in Neuro-Dramatic-Play

Sue Jennings, 2024

Curs Life with ADHD, University of Geneva

Coursera, 2024

Curs Evaluarea experiențială a relației părinte-copil

Andreea Neagu, 2023

Curs Conceptualizarea cazului și planificarea intervenției terapeutice prin joc

Andreea Neagu, 2023

Curs Intervenții terapeutice prin joc directiv în terapia copilului și a familiei

Andreea Neagu, 2023

Curs Trauma de dezvoltare la copii - evaluare și intervenție terapeutică

Andreea Neagu, 2023

Formare în Coaching Cognitiv-Comportamental în cadrul International Association of Cognitive Behavioral Coaching

Cluj, 2019-2020

Curs Foundations of Positive Psychology Specialization, 5 modules

University of Pennsylvania, Coursera, 2018

Formare în Training- Train the Trainers

Training Cafe, 2018

Curs Process Communication Model cu Paul Olteanu

Bucuresti, 2014

Traininguri naționale și internaționale AIESEC

România și Germania, 2011-2013

Experiențe profesionale

Experiențele acumulate de-a lungul anilor în cadrul organizațiilor multinaționale și în instituții educaționale atât din România, cât și din străinătate, au fost fundamentale în dezvoltarea mea ca psiholog. Nu întâmplător am ales să-mi încep cariera în Training și Resurse Umane, facilitând ulterior alte procese de învățare, de data aceasta în școli. Așa am avut șansa să observ copiii în mediul lor natural și să-mi doresc să contribui la sănătatea lor emoțională și socială.

Psiholog clinician și psihoterapeut în formare, Cabinet Individual de Psihoterapie

București, 2023 - prezent

Psihoterapeut, Rețeaua de Sănătate Regina Maria

București, 2024 - prezent

Profesor de engleză, Grădinița Căsuța Piticilor

București, 2023

Profesor de engleză, Rubik School

București, 2021-2022

Profesor de engleză, Școala Privată Aletheea

București, 2018-2021

Profesor de engleză, Centru de Limbi Străine Lexis

București, 2015-2018

HR Specialist, European Telemedicine Clinic

Barcelona, Spania, 2014-2015

EMEA Training Coordinator

București, 2013-2014

Members' Performance Team Leader, Mentorship Project Manager - AIESEC București

București, 2011-2013

Teaching Assistant, British Council

București, 2011-2012