Excelenta la Romanian Youth Leadership Forum!

by | Dec 1, 2011 | Experienţe în România, Română | 1 comment

Nu am mai scris de mult timp un articol pe blog. Asta pentru ca nu m-am mai simtit inspirata de oameni, atitudini, evenimente sau locuri atat de tare incat sa ma puna pe ganduri si sa le transmit mai departe. Astazi, aleg sa scriu cu recunostinta si admiratie despre oamenii care au facut parte din RYLF.

Romanian Youth Leadership Forum este o conferinta nationala pentru membrii AIESEC Romania, care isi propune sa dezvolte membrilor competente, cunostinte si atitudini de leader prin traininguri, speech-uri si dezbateri. Anul acesta s-a desfasurat intre 24 si 27 Noiembrie la Bucuresti si au participat aproape 500 de tineri din 15 orase ale tarii. Impactul sesiunilor asupra mea l-am resimtit in timpul conferintei si cred cu tarie ca se vor transforma in competente cat de curand. Motivele pentru care aceasta conferinta a fost revelatoare sunt foarte multe.

Oamenii reprezinta primul motiv. Multi dintre invitati au fost exceptionali prin cunostintele, competentele, dar mai ales prin modalitatea de impartasire. Am asistat la Forumul Educatiei, unde au fost 11 reprezentanti din domeniul educatiei formale si non-formale si la peste 10 traininguri si prezentari. Dintre acestea, unele au fost pe Coaching, Leadership versus Management, Atitudine, Inteligenta Emotionala, Promovare Online, Training si Consultanta. Oamenilor carora le sunt recunoscatoare pentru mesajele transmise si pentru conversatiile ulterioare sunt: Oltea Ceraceanu, Pieter Swanepoel, Iulian Olariu, Alexandru Popa, Bogdan Grosu, Flavia Popa, Calin Biris, Loredana Latis, Jim Bagnola. Patru dintre acestia au avut un impact foarte mare asupra mea.

Loredana Latis, coach de profesie, a tinut un training despre Inteligenta Emotionala. Dansa m-a impresionat prin atitudinea deschisa, total prezenta, prin increderea in informatiile detinute si mai ales prin jocurile de rol, care au functionat perfect chiar si intr-o sala de 100 de oameni. Admir acest om pentru dorinta de a indemna oamenii sa se cunoasca cu adevarat si de a-i ajuta sa constientize cum gandurile influenteaza starea de spirit si ce simplu este sa ne simtim bine.

Alexandru Popa, trainer la Orange Romania, are peste 360 de zile petrecute intr-o sala de training din cei 4 ani de cand activeaza in domeniul acesta. Si se vede asta. El m-a ajutat sa imbrac cuvinte mari precum “strategie” sau “consultanta” in haine si sa le dau un continut si sens. Am vorbit mult despre educatie si despre impactul trainingurilor in viata oamenilor. Il apreciez pentru experienta doveditoare la training, pentru ca isi pune intrebari si incurajeaza dezvoltarea prin aceasta modalitate. Pentru mine, este unul dintre trainerii pentru care nu e nevoie sa despart cuvantul om de meseria lui pentru ca se da pe sine in timpul sesiunilor. Jos palaria!

De Jim Bagnola auzisem inainte de aceasta conferinta; stiam ca e american si ca se plateste scump un training de-al lui. Organizatorii au pregatit o surpriza exceptionala si l-au adus in sala cu aproape 500 de oameni. Omul acesta m-a impresionat in primul rand prin atitudinea de leader, care se simte dincolo de cuvinte si in al doilea rand printr-o fraza simpla cu care am rezonat foarte mult: “Leadership is not about position.” Cu alte cuvinte, o pozitie nu te face leader, ci ai nevoie de mult mai multe calitati pentru a fi cu adevarat unul.

Incheierea sesiunilor de training a fost tinuta de Bogdan Grosu de la compania de training TMI. Omul acesta a facut spectacol: a imbinat jocul actoricesc de comedie cu momente de seriozitate si profunzime, cu care a jonglat genial. El a vorbit despre atitudinea pe care noi o alegem cu fiecare activitate in care suntem implicati. A facut un exercitiu de a da stroke-uri pozitive si spontane oamenilor din sala, a dat exemple concrete din viata de zi cu zi si ne-a facut sa ne gandim serios la alegerile noastre.

Un alt lucru impresionant la RYLF a fost atmosfera din timpul plenarelor. AIESEC are roll-call-uri si shout-uri specifice fiecarui comitet, aplauze furtunoase si toate acestea inmultite cu 500, creeau o atmosfera de unitate si bucurie, pe care chair-ul conferintei, Rehman le-a moderat cu multa energie. Toate acestea nu ar fi existat daca nu ar fi fost echipa de organizare. O echipa 7 oameni; 7 oameni pentru aproape 500 de invitati, 48 de vorbitori romani si internationali, care au lucrat cu 20 de companii partenere, dintre care Coca-Cola, Accenture, Saatchi and Saatchi, Danone, BRD, Avon, RBS. Ce sa mai zici cand mare parte din echipa de organizare a lucrat pentru RYLF de la 800 km distanta de Bucuresti? Bravo AIESEC Cluj ! Felicitari AIESEC Bucuresti!  Totodata, echipa de board AIESEC Romania a avut un rol important in aceasta conferinta si pentru ca pe Mike, presedintele AIESEC Romania, l-am ascultat pe timpul plenarelor, ii multumesc pentru ca este un exemplu de leader inspirational si autentic si pentru momentele de impact de la finalul plenarei.

Pentru ca astazi este ziua Romaniei, deci a romanilor, gasesc neintamplator momentul acesta pentru a multumi tuturor oamenilor care au facut aceasta conferinta sa se intample, tuturor participantilor pentru ca stiu ca au gasit ceva valoros in zilele petrecute la RYLF. Recunosc ca experienta aceasta mi-a dat incredere ca si in Romania sunt oameni grozavi, care fac lucrurile in mod excelent si nu de putine ori m-am vazut peste un an tot aici.

MULTUMESC.

 

You May Also Like…

Interviu cu Gabriela Tokacs

Cât îmi plac oamenii autentici și sinceri! Sunt rari - atât de rari încât, atunci când îi întâlnești, te minunezi de existența lor! Așa am simțit-o pe Gabi în conversațiile noastre. După ce i-am ascultat povestea într-o ceainărie frumoasă din centrul Bucureștiului, am...

1 Comment

  1. Adelina

    Un moment care mi-a placut foarte mult a fost Forumul Educational. Am auzit diverse perceptii despre care e realitatea acum in sistemul educational si pareri despre cum poate fi imbunatatit in mod inovativ sau refacut, din temelie. Pentru mine, ce am simtit atunci, a fost inca o dovada ca doresc ca dupa ce voi termina experienta AIESEC sa raman in domeniul ONGurilor sau a intreprinderilor sociale ce militeaza pentru o educatie calitativa in tara noastra.

    Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Hey there, I´m Olivia Pro

This is my little corner of the internet where I share all things about healthy living. I believe in sharing really simple, effective advice to help you improve your health & reach your goals. Combining my certification & experience, I want to help you develop a plan to reach your goals.

CATEGORIES

GRAB MY FREE NUTRITION GUIDE

Halvah sesame snaps dragée. Marshmallow marshmallow tiramisu pastry icing tart. Chocolate cake pie candy gingerbread oat cake jujubes.