Nu sunt fan Lady Gaga. Nu îi înţeleg şi nu rezonez cu muzica, videoclipurile şi stilul vestimentar. Ce am înţeles eu, în calitate de consumator din muzica ei, a fost că promovează agresivitatea, creativitatea dusă la extrem şi grotescul. Videoclipul “Bad Romance”, care are peste 360.000.000 de vizualizări, arată scene şi simboluri despre dragoste şi răzbunare, nebunie şi moarte, lumină şi întuneric.
Iulian Comănescu invita pe blogul lui cititorii să urmărească introducerea unei înregistrări video “Google Goes Gaga” în care aceasta răspunde la întrebările fanilor. Durează o oră şi 11 minute, iar primele 2 minute sunt despre brandul Lady Gaga în mediul online.
Am văzut aceste 2 minute şi am continuat să urmăresc înregistrarea pentru că eram curioasă să văd cum vorbeşte una din cele mai (re)cunoscute femei ale secolului XXI. Eram curioasă să îi schiţez câteva trăsături de caracter, să văd cine e în spatele vedetei. Şi, da, cred că procesul de răspundere a unor întrebări spontane, neprocesate, este o astfel de modalitate. Pe lângă curiozitatea naturală de a urmări video-ul, un mare rol l-a avut şi interesul meu din ultima vreme pentru branding personal, imagine, celebritate.
Ce s-a întâmplat pe parcursul următoarei ore a fost extrem de interesant. Imaginea artistei, transmisă prin muzica, videoclipurile şi concerte ei, nu se potriveşte cu imaginea femeii emoţionate şi sincere care reieşea din această filmare. Să fie asta parte din brand-ul Lady Gaga? Întruchipează pe scenă o personalitate, iar în realitatea e altcineva? De ce ar fi vrut să-şi schimbe imaginea în cadrul înregistrării? Doar oamenii o privesc şi o cumpără pentru că şochează şi promovează scandalosul? Sau nu?
Am început să mă întreb o mulţime de lucruri şi am continuat în a pune în balanţă informaţiile şi lucrurile pe care le cunoşteam şi intuiam. Dacă muzica ei exprimă agresivitate, ură, răzbunare, tot Lady Gaga afirmă în înregistrare: “ I don’t believe in protest. I don’t believe in negativity.” Şi partea interesantă este că e foarte credibilă. Vorbeşte despre iertare, împlinire, pace şi recunoştinţă cu o implicare şi siguranţă greu de acceptat în mintea mea. Lady Gaga şi spiritualitatea?
La cei 25 de ani, una din cele mai căutate persoane de pe Google zice: “ I don’t feel like an international superstar.” Greu de imaginat, dar cea care ridiculizează o mulţime de teme biblice în videoclipuri, afirmă acum că are credinţă într-o forţă superioară: “I do believe that God comes in many forms(…)I see faith in my fans. Every night when I look into the audience, I see this force of beauty.” Dacă poţi crede că Lady Gaga a afirmat că nu e adepta răzbunărilor, iată aici: “ To be honest, I don’t have this kind of revenge spirit in myself.”
Pentru mine, descoperirea şi analiza acestor informaţii a fost un mare “wow”. E de-a dreptul controversat! Care este cea adevărată? Ar trebui să privesc indiferentă aceste informaţii? Contează să am o părere asupra unei celebrităţi?
Poate că această Lady Gaga este şi cea care crede cu adevarat in strălucirea şi celebritatea din fiecare om, care trăieste viata constient si la intensitate şi care vrea cu adevărat sa aiba impact pozitiv asupra oamenilor . Poate că tot ea este şi artista care promovează grotescul prin intermediul muzicii ei. Sau poate asta e şi ideea din spatele brandului ei, să mă facă să mă întreb: „Cine e Lady Gaga?” şi odata cu asta: “Unde se opreşte credibilitatea unei persoane publice, una care cu siguranţă (va) face istorie?”
Vă invit sa urmăriţi inregistrarea şi as vrea să citesc părerile voastre despre strategia care se ascunde in spatele numelui “Gaga”:
O cam dat’o cu strategia de pamant cand s’a imbracat cu fusta aia ..
In plus, e clar ca (si din cauza costumatiei) se simtea inconfortabil, cat (poate) si din cauza atmosferei.. Adica pa uit la moderatoare, si dupaia ma uit la Gaga..
Parca nu se pupa. E ca si cand te duci la training in costum, si toti sunt in pantaloni scurti si tricouri ..
Na’ vazut decat 15 minute deocamdata, dar aceasta stare de “incomod” mi se pare evidenta.. Si, poate, de aici si aceste mici ezitari si atitudine.. neinvaziva (spre deosebire de videoclipuri). Dezinvoltura miscarilor si libertatea de exprimare au fost mult diminuate.
Cred ca acelasi interviu ar fi decurs intr’un cu totul alt fel in alt cadru, atmosfera si conditii.
Oricum, s’a descurcat pana acum foarte ok parerea mea, tinand seama de conditii.
Oricum, foarte fain si interesant materialul!
PS: nu imi place deloc Gaga, iar videoclipurile ei .. chiar ca “grotesc” este un cuvant ideal pentru a le descrie. Iar acest adjectiv se extrapoleaza, parrea mea, si asupra mesajului.
na .. cine stie .. 🙂
Mersi frumos, Dragos, de ganduri. Am observat lucrurile acelea si ma bucur ca le-ai punctat aici. Tu ce crezi? E Lady Gaga agresiva si adepta a uratului sau defapt are ca valori iubirea, pacea, implinirea si recunostinta? Nu se bat cap in cap videoclipurile ei cu acest interviu?
Draga Roxana, nu stiu! 🙂
Dar uita’te la videoclipul asta: http://www.youtube.com/watch?v=qrO4YZeyl0I , in special incepand cu secunda 30. Eventual poate chiar sa opresti acolo, la 0:30. Sunt un fel de cavouri, iar cel din prim plan are o cruce pe el, deasupra careia scrie MONSTER. Am dat doar exemplul acesta, pentru ca nu vreau sa duc discutia intr’o zona spirituala..
E, un tip de mesaj. E un tip de valori.
Acum.. ce sa spun.. videoclipurile mi se par foarte clare in ceea ce priveste mesajul pe care Gaga il transmite. Insa daca intr’un videoclip se imbina efectele, cu metaforle, cu show’ul, cu subtilul, cu gesturile, cu muzica, cu senzualitatea, etc., e e clar ca intr’un asemenea mixt poti strecura ceea ce’ti doresti.
E daca vrei, ca la vama … Vama fiind constiinta oamenilor, iar persoanele care intra mesajele primite. Cand vine Gaga cu un videoclip, ea vine cu un intreg autocar in vama intelectului, aducand moda, frumusete, show, ce spuneam mai sus. Ori intr’un autocar, este mai usor de strecurat o punga cu cocaina sau o bomba.. Mai ales daca “vamesii” sunt ai tinerilor.
Dar la interviu insa, ea ea singura in fata vamesilor, si trebuie sa fie “cu mainile goale”.
Noi poate vorbim si discutam lucrurile astea, stim una, alta, poate nici cu tancul n’ar putea intra la unii.. dar la masele de tineri..
Bine, nu stiu daca am ales cea mai buna metafora, asta cu vama, dar pe moment n’am gasit alta mai .. apropiata 🙂
PS: n’am nimic cu Gaga.. Atat ca personal, nu rezonez cu mesajul si cu valorile pe care mie mi se pare ca le transmite.
Foarte complicata comparatia cu vama! 🙂 Totusi am inteles ca si tu vezi discrepanta intre mesajele muzicii/videoclipurilor si interviul Google.
As vrea sa extrapolam subiectul despre brand-uri in general. Unde se opreste credibilitatea unui superstar si cum ar trebui sa priveasca publicul aparitiile publice?
In acest caz, nu fac parte din publicul activ, insa ce percep fanii ei? Ce impact poate avea o imagine asupra milioane de oameni?
Inca mi se pare paradoxal ce sustine in aceasta inregistrare si ce transmite prin muzica ei !
Foarte interesant subiect ai deschis aici :). Am avut curiozitatea de a mă uita, tocmai pentru că, deşi nu îmi place, mă fascinează felul în care imaginea asta a fost atât de bine construită şi a făcut-o atât de celebră.
Ca să răspund la prima întrebare: care e adevărata Lady Gaga sau mai precis, cum e omul din spatele brandului, o să îţi spun că nu ştiu :). Dar mie nu mi se pare neapărat că cele două imagini, cea din timpul interviului şi cea din videoclipuri contrastează atât de mult şi că una ar fi reală iar cealaltă nu. Cred că mai degrabă amândouă sunt construite sau amândouă sunt reale în acelaşi timp şi în aceeaşi măsură.
Cred că pe asta se şi bazează imaginea ei şi asta e şi programat să transmită: un om liber care şochează nu studiat, ci doar pentru că se exprimă liber, care are curajul de a se juca cu simboluri şi tabu-uri nu pentru că nu crede în Dumnezeu, ci tocmai pentru că ea crede într-o formă a lui Dumnezeu care înseamnă libertate. Mi se pare că din toate mesajele astea aparent contradictorii încearcă să îşi construiască imaginea unui om iubitor şi cald, dar care îndrăzneşte mai mult decât ceilalţi, care nu crede în constrângeri şi care are curajul de a se afişa lumii şi cu partea întunecată a ei, crezând în acelaşi timp că suntem cu toţii binecuvântaţi, buni sau răi, şi că toate constrângerile morale sunt iluzii. Şi prinde la foarte mulţi. Tocmai pentru că transmite diferite feţe şi îţi poţi alege orice din mesajul ei.
Hey, Loredana ! 🙂
Ma gandeam in timp ce-ti citeam opinia, ca reuseste al naibii de bine sa confuzeze lumea domnisoara Gaga!
Da, am observat amandoua ca este un mix de valori, de multe ori contradictorii. Tindeam si eu sa cred ca este un om cald si iubitor in timpul interviului, insa tot e un pitic ce nu ma lasa sa cred datorita brandului la care cred ca a muncit mult, brand ce sustine agresivitatea.
Dar da, asa e, fiecare alege ce doreste din mesajele ei 🙂
Inainte de a ajunge un brand, ea discuta in interviu de munca pe care o face zi de zi si munca pe care a depus-o pana sa ajunga pe un post de radio (si cum a plans cand s-a auzit prima data la radio)… In spatele fiecarui brand de succes se ascunde multa munca si dedicatie.
Calin, intrebarea-mi este: atata munca pentru un astfel de rezultat si impact? O fi bine, o fi rau?
Consider ca de cele mai multe ori ceea ce reflecta exteriorul prin ochiul meu, ochiul tau, ochiul lui X nu e de fapt ceea ce este acel om cu adevarat. Fara niciun fel de amendament, cred ca fiecare-si are rolul pe care si-l face pana intr-un moment oportun atat pentru el, cat si pentru ceilalti. E vorba doar de recunoastere a completului care esti.
@Roxana in cazul ei se merita. Spune clar in interviu ca tot ce a facut si face, este pentru ca ii place. Pentru ea, munca e pasiune. Se bucura de fiecare fan mai mult ca pt fiecare dolar pe care il castiga.
Cred ca atunci cand facem ce ne place, munca nu pare o povara ci din contra, o implinire.
Intrebarea se pune: de ce doresti sa ai un brand personal? Unul din raspunsuri ar putea fi: pentru ca doresti sa faci sau muncesti ceea ce iti place.