Am putin timp sa ma gandesc la ce-am mai trait in ultimele zile. Mi s-au anulat 2 intalniri si nu am reusit sa stabiliesc alta on the spot, asa ca m-am refugiat intr-un loc modest din centrul Bucurestiului, rezolvand partial ce aveam pe lista de asteptare. Timp in care ma uitam in stanga-dreapta cum e lumea.
Comand o pizza si o apa, atitudinea binecunoscuta ma loveste pe fata si gesturile vanzatoarei sunt prea evidente. Apa e aruncata si cade pe masa. O iau si plec sa duc bonul mai departe. Alta aceeasi atitudine sictirita de lucru.
Urc la etaj si aud vocea enervata si extrem de prost dispusa a unei mame. Urla la copilul ei. Ma uit la el si apoi jos in gol. Il inteleg si sufar o data cu el gandindu-ma la impactul comportamentului pe termen lung. Incerc sa scriu cateva din ganduri pe telefon, dar sunt distrasa de vocea ei din nou. Arunca cu ceva in el zbierand sa termine in timp ce taica-su nu zice nimic:” Poti sa ne lasi sa vorbim si altceva decat ce vrei tu?” se aude vocea ei puternica insotita de o privire plina de ura si manhnire. Trag aer in piept si parasesc locul sa-mi ridic pizza. Dau sa urc inapoi si un tip ma ajuta si-mi ridica servetul de pe jos vazand ca sunt cu ambele maini ocupate. O fapta care ma face sa imi salte un pic inima de bucurie. “Hai ca nu e asa de rau aici” imi zic in minte zambindu-i sincer.
Aleg alta masa retrasa si ma apuc de vorbit la telefon si mancat. In scurt timp apar 2 insi langa masa mea. Motivul pentru care am continuat scrierea articolului de fata, de altfel. “Hai zii!” ii zice unul celuilalt. “N-am nimic de confesat.” explicand ca doar vroia sa vorbeasca putin. Suna telefonul celui care ar fi trebuit sa asculte. Au trecut 15 minute. Si continua sa vorbeasca. Relaxat, lejer. Mancand si din pizza. Cel care simtea nevoia sa vorbeasca priveste ingandurat peste tot, apoi mai ia o gura din pizza. Nu pot sa nu remarc manierele “excelente” de relationare ale multor oamenilor de aici. A asculta activ, a refuza un telefon in timpul unei intalniri, a te scuza frumos pentru ca nu poti onorezi ce ai promis sau a servi amabil. Si mai important, a creste un copil cu iubire si rabdare. Si voce blanda.
Sunt lucruri simple care conteaza doar pentru cei carora le pasa si le vad. Cei mai multi insa, le trec cu vederea. Uneori incerc sa ma conving ca e cea mai buna solutie. Dar nu prea reusesc.
Intre timp realizez ca intalnirea cu mine s-a terminat. N-a fost despre mine, dar a fost prin ochii mei. Si cuvintele mele. Si lumea din jur.
0 Comments