Interviu cu Alexandru Popa

Am început acest proiect prin care mi-am propus să descopăr și dau mai departe povestea parcursului profesional al unor profesioniști cu experiență. Despre cum și-au găsit unii oameni primul job care a contribuit la construirea carierei, despre alegeri, despre cum a fost parcursul profesional, despre refuzuri, obstacole, eșecuri și lecțiile învățate pe drum.

Primul interviu este cu Alexandru Popa, trainer român care lucrează la o companie în Olanda, având o experiență de peste 5 ani în domeniu și peste 2700 de ore de training livrate.
L-am cunoscut pe Alexandru Popa la o conferință națională în AIESEC și îmi aminteam că trainingul lui s-a diferențiat de celelalte prin faptul că a pus punctul pe “i”, a fost sincer și autentic și la final ne-a dat un ghid realizat de el pentru a conduce o organizație sau echipă cu succes. Încă o dată întrebările din ghid m-au pus pe gânduri despre perfectionismul și seriozitatea cu care trata trainingul și organizația din care făcuse parte.

I-am scris lui Alex pe LinkedIn, cerându-i sfatul despre procesul de găsire al unui job și despre provocările întâlnite pe parcurs. Am primit unul dintre cele mai prietenoase răspunsuri de la cineva cu care vorbisem doar o dată și s-a oferit să povestim jumătate de oră pe Skype, timp în care mi-a povestit parcursul lui și a fost una din puținele persoane care mi-a recunoscut că a aplicat și căutat job timp de câteva luni și a primit refuzuri și ignorări din multe părți. Era și povestea mea și asta m-a făcut să am sentimentul de apartenență. Sper să fie de folos și altor oameni povestea lui Alex.

M-ar bucura gândurile și reacțiile voastre!

1. Într-o lume a funcțiilor și titlurilor, aproape că nu mai știm cine sunt și cu ce concret se ocupă oamenii pe care îi cunoaștem. Te rog să îmi spui ce scrie pe cartea ta de vizită și mai ales, care sunt responsabilitățile pe care le ai într-o zi de lucru.

Pe cartea mea de vizită de serviciu scrie “Training Coordinator” pentru compania UL Transaction Security din Leiden, Olanda.

Este vorba despre o companie plină de oameni mega-educați (geeks), experți în domeniul securizării tranzacțiilor pe bază de chip. Printre servicii, compania oferă consultanță tehnică și de business în domeniu unor clienți foarte interesanți: bănci, guverne, operatori de telefonie mobilă. Să zicem că ING vrea să implementeze mobile payments în Romania, încât tu sa poți plăti cu telefonul mobil la supermarket. E foarte probabil să vina la noi și să ne întrebe cum sa facă asta (ceea ce au și făcut într-un program pilot).

Suntem în primul rând ceea ce noi numim “a knowledge company”. Organizăm și traninguri pentru clienți (open, in-house) și acolo apar și eu în schemă. Rolul meu e sa mă asigur că trainingurile pe care le oferim clienților sunt de calitate, astfel că pun umărul împreună cu consultanții și construim programele de training, vorbesc zilnic cu clienți, vând programe de training, pregătesc consultanții interni pe abilități de training.

Suntem aproximativ 100 de persoane în sediul din Leiden, Olanda, și aproximativ 25 de naționalități. E un mediu extrem de internațional, iar eu personal coordonez activitatea de training în toate cele 6 regiuni globale în care livram programe de training. Avem colegi în toate cele 6 regiuni și suntem cam 300 de toți.

În job description-ul meu scrie și despre lucruri de genul: strategii, procese, standarde de calitate, KPI, bugete de training, eLearning, target de vânzări a programelor de training, conectarea trainingurilor de “sales pipeline”, etc. Și de ele mă ocup.

Pe cartea mea personală de vizită scrie “Learning & Development Consultant. Coach”. Mă reprezintă mai mult. Așa, reușesc sa vorbesc despre training, consultanță si coaching, pasiunile mele pofesionale. Pe site-ul meu am scris ce fac în zona asta, și viziunea mea despre activități: www.alexandrupopa.com.

2. De ce ai ales sa faci asta si nu altceva?

Am ținut pentru prima data un training în ONG, când eram student în Iași, membru în ONG-ul AIESEC Iași, în Aprilie 2007. În timpul ăsta, făceam Facultatea de Informatică la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. M-a luat valul cu toate activitățile astea ONG-iste și am făcut de toate, dar de training m-am îndrăgostit cel mai mult. Am ales conștient să fac asta, chiar și atunci când ceilalți îmi ziceau că-s nebun la cap cu trainingul meu și că să-mi văd de treabă. Asta am și făcut.

În timp, m-am pregătit, am învățat, am experimentat și am livrat mult. Am descoperit dezvoltarea personală, coachingul. Am simțit ca pentru mine se îmbina, se potrivesc, rezonează cu mine si cu felul meu de a fi.

Sunt convins că asta voi face și în restul vieții mele profesionale, în diferite forme.

3. Cum ai obținut job-ul si ce te-a recomandat pentru el?

Uf. Eram în București. Am stat împreuna cu prietena mea si ne-am gândit: auzi, ce-ar fi dacă ne-am oferi o experiență internațională? Vorba aia: obligații nu avem, rate nu avem, copii nu avem, și chiar dacă aveam, tot ar fi de luat în considerare. Acum cu siguranță ne-ar fi mai ușor. Așa că ne-am pus pe treaba, ne-am gândit la țări și ne-am hotărât că Olanda e țara potrivită pentru noi. Iar m-a luat valul, pentru că în teorie suna atât de simplu și natural.

În practică, am căutat job la distanță, pe Internet, timp de 8 luni. Am avut ocazia să citesc toate variantele prin care poți sa spui NU cuiva într-un email, fie din cauza lipsei de permis de munca, fie că era din cauza faptului ca nu eram acolo etc.

În Martie anul trecut, am venit în vizită la prietena mea. Ea începuse deja Masterul aici în Olanda. Împreuna, hoinăream prin diferite orașe. Am ajuns in Rotterdam în gară. Acolo am văzut un panou mare pe care scria: Târg internațional de locuri de muncă. Eram convinși că e un semn. Am răscolit emailuri, am aranjat CV-ul, l-am printat (în multe exemplare, ca sa fiu sigur), și ne-am dus la târg după 2 zile. Acolo am găsit compania pentru care lucrez. În realitate, a fost singura care a acceptat să vorbească cu mine, nefiind o problemă faptul că n-am permis de muncă, că nu știu olandeza, că nu sunt cetățean olandez etc.

Procesul de recrutare a durat 6 luni. Am avut 4 interviuri pe Skype și un Assesment Day la fața locului, de la 09.00 la 16.30, cu 5 intervievatori, o zi întreagă. Am avut teme, prezentare, discuții. A fost greu, am avut emoții, dar și noroc. Pe 27 August 2012 am venit în Olanda, pe 28 August am început serviciul.

Cele mai mari piedici le-am avut nu în interviuri, ci în lipsa lor. Opt luni de aplicări fără succes m-au descumpănit. Aveam experiență, eram calificat pentru job-urile pentru care aplicam, dar degeaba. Mă simțeam uneori invalidat, nesigur și stresat.

Am convenit că independent de ceea ce cred și fac, s-ar putea ca lucrurile să iasă chiar mai bine. Am înțeles că la momentul potrivit (si deseori neașteptat), apare oportunitatea potrivită. Eu am găsit-o în gara din Rotterdam.

4. Povestește-mi, te rog, despre începutul carierei tale. Cum a decurs procesul de a-ti găsi primul job?

Până să aplic la interviuri pentru job, am avut norocul unor prieteni, colegi și mentori grozavi, care au avut încredere în mine și în potențialul meu și m-au încurajat. Ar fi foarte multe de povestit aici, dar suma acestor experiențe m-a făcut să îmi doresc multe de la viață și să aspir la o viață de calitate, în care să fac ceea ce îmi place cu adevărat.

Am aplicat la primul job în multinațională în vara lui 2008. După aproximativ 3 luni de căutări, o companie m-a chemat la un interviu interesant. M-au întrebat: “Ai experiența de training?”. Nu am fost reținut să zic că “știți, doar de ONG, dar e bună și aia”. Am zis cu siguranță: “Da, am experiență. Am livrat training și până acum, am coordonat o echipă națională de traineri în AIESEC Romania”. Le-a plăcut și lor asta. Mi-au zis: “Ia tu dosarul ăsta și te pregătește și vino și tine un demo pentru noi în limba engleza.” Am avut emoții maxime.

Am livrat eu ceva acolo, chinuit, dar le-a plăcut că m-am străduit și au văzut ca pun suflet. M-au întrebat: “Auzi, ai pașaport?”. Ciudată întrebare zic eu în mintea mea, dar bine că tocmai ce-l făcusem cu 3 luni înainte pentru că fusesem, vezi tu, peste hotare în prima mea ieșire în afara țării. Am fost în Republica Moldova la o conferința cu amicii din AIESEC. Am și zis: “Da, normal, am pașaport”. Zic si ei: ”Bine, super, pentru că săptămâna viitoare te trimitem în State la un Train the Trainers”. M-am blocat. Așa am rămas mai multa vreme, până când am văzut și contractul și biletele înspre Washington D.C., unde am participat la o săptămâna de training pentru noul job.

Am pregătit agenți de call-center, am exersat împreună cum e să vorbești cu clientul la telefon, ce înseamnă customer service de calitate. Mi-a plăcut foarte mult treaba asta. Am lucrat la ei 2 ani. In State m-au mai trimis de câteva ori.

5. Care sunt lucrurile pe care le-ai învățat pe parcursul căutării job-urilor in diversele perioade ale carierei tale?

Îmi aduc aminte ce mi-a zis unul dintre mentorii mei când i-am zis că mi-am găsit acest prim job fain. Mentorul meu, Dorin pe numele lui, la vreme aceea director zonal în ING, a fost una dintre persoanele care a investit timpul și banii săi în mine, ca să mă învețe ceea ce știa el mai bine despre vânzări, echipe, management. El a fost omul care m-a sponsorizat să mă duc la cursuri în București și a mers cu mine, pentru ca i se păreau și lui interesante. Tot el mi-a zis după ce am luat job-ul: “Ei, era de așteptat, aveai pedigree-ul potrivit. Eu aveam încredere in tine.”

L-am întrebat sincer și curios de ce făcea toate astea, și mi-a explicat “M-aș fi bucurat și eu ca la vârsta ta, să am pe cineva care să mă învețe, să mă susțină, așa ca de asta o fac pentru tine”. Pe mine m-a marcat asta și sunt în continuare cu adevărat recunoscător lui. Pe Dorin l-am cunoscut când am fost sa-i vindem proiecte AIESEC Iași, si am ajuns să-l rog “dacă vreți, dacă puteți, să-mi fiți mentor”.

Așa că sfatul meu în căutarea unui job este: înconjoară-te de oameni care au încredere in tine, care te sprijină, te validează, iți oferă încredere. Apoi, asigura-te ca te descurci și fără sprijinul lor, că ai și tu aceeași încredere în tine, pe care o au și ei. Restul reprezintă doar o problema de timp.

6. Care sunt motivele pentru care ai ales să lucrezi și să trăiești in străinătate?

Cum îmi urau colegii de la formarea de coaching: “Popic, să ai parte acolo de toate lucrurile pe care ți le dorești, ba chiar mai mult decât atât”. Și e adevărat, e foarte greu să presupui toate lucrurile pe care ți le poate oferi o experiență internațională.

Pe mine mă învață să accept diversitatea, să respect oamenii și să evit discriminarea, să călătoresc, să mă bucur de o noua etapă a relației mele împreună cu prietena mea și mult mai mult decât atât.

Am ales sa trăim in străinătate, ca pe un proiect, timp de câțiva ani, după care sa revenim în Romania. După cum mă gândesc eu acum, mă aștept sa locuim în străinătate aproximativ 3 ani, timp în care e probabil sa mai experimentam măcar o nouă țară.

7. Care sunt diferențele pe care le resimți din punct de vedere profesional?

În primul rând, muncesc mult mai mult și mai eficient decât in țară. Pot spune drept că muncesc de 2 ori mai mult, cel mai adesea în același timp. Olandezii sunt extrem de conștienți de timp, muncesc dedicat. Recunosc, după prima săptămâna de lucru aici, am dormit vineri noapte 11 ore, iar sâmbătă noapte 10 ore. Dar m-am acomodat.

Profesional, acum înțeleg ce înseamnă un job internațional, nu doar că mai vorbesc și eu cu unul, altul din alte țări; ci cât se poate de internațional – regiuni diferite, colegi diferiți, mentalități diferite, moduri diferite de a lua o decizie etc. Asta mă ajuta fantastic de mult sa îmi dezvolt flexibilitatea: cognitivă, comportamentală, emoțională.

Totodată, am ajuns să înțeleg diferit valoarea banilor. Oamenii au o relație foarte diferită cu banii aici. Olandezii în special sunt cel mai adesea zgârciți, după cum numesc ei financially conscious. Am învățat să respect munca pentru valoarea ei și să cer ceea ce mi se cuvine. Momentan, olandezii încă se descurcă mai bine decât mine la asta.

Ca dezavantaj, olandezii sunt extrem de chibzuiți. Durează fenomenal de mult să ia o decizie importantă și avem nevoie de multe întâlniri de sfătuire. Dar când aleg să facă ceva, chiar fac, și deseori, ca la carte.

8. Cum ai descrie piața muncii in Romania in momentul acesta?

Aș fi prea subiectiv să o descriu acum. Sunt deseori în contact cu prietenii si cunoscuții din țară. Ceea ce aud cel mai adesea este că ”e la fel de greu precum era și până acum, poate chiar mai greu”. Mulți așteaptă vremuri mai bune. Eu prefer să mi le creez și asta îi sfătuiesc și pe prieteni, în măsura în care le pot influența.

9. Cum ar trebui sa se pregătească studenții și proaspeții absolvenți pentru a găsi un loc de muncă în domeniile pe care și le doresc?

Daca ar fi să vorbesc despre 3 lecții cu adevărat importante din punctul meu de vedere pentru proaspeții absolvenți, aș insista pe:

–          A nu te centra prea mult pe tine ca individ și pe ceea ce iți dorești tu, ci a te întâlni cu angajatorul la jumătatea drumului dintre ceea ce ai tu nevoie și ceea ce au ei nevoie.

–          Ieșirea din mentalitatea: ”sa mi se dea”, ”sa mi se ofere”.

–          Nu încercați să vă ”ascundeți” experiențele voastre anterioare. Sunt până la urmă lucrurile care au contribuit în a vă forma așa cum sunteți voi acum, cu identitatea voastră actuala. Deseori, studenții se îngrijorează ca nu au experiență suficientă, că nu au încredere în ceea ce știu și pot să facă. După cum zicea cineva: “Oamenii din echipa ta sunt cei mai buni pe care îi poți avea, pentru că, de altfel, sunt singurii pe care îi ai”. La fel cred și despre experiențele care ne formează: sunt cele mai bune pe care le-am putut avea până acum; să vedem la ce le-am putea folosi.

Succes! Dacă vreți, vă invit să ținem legătura pe email. Pe mine mă găsiții oricând la contact@alexandrupopa.com.

Foto