Acum cativa ani credeam. Cu cat fiecare an care trece imi pierd credinta si semnificatia. Credeam in bunatate si surprize. Confectionam felicitari manuale si le umpleam cu urari personale si din inima. Credeam ca acele randuri vor ajuta oamenii sa fie mai buni si sa spere mai mult. Credeam asta cu tarie. Cumparam cadouri fiecarui om apropiat si credeam ca imbalarea lor le va arata cat de mult tin la ei. Fiecare cadou avea propria cutie, ambalaj si fundita- foarte atent aranjate. Mergeam la colindat si imi umpleam sufletul cu bucurie. Cantam cu un grup de 5,6 colegi, strabateam intregul oras si credeam cu tarie ca aducem bucurie oamenilor pe care ii colindam cantand cel putin 3 colinde la fiecare casa. D-aia tineam sa facem repetitie serioasa inainte si sa avem un repertoriu serios de unde sa alegem ce colinde vrem sa cantam. Colindatul era momentul cel mai puternic care facea diferenta intre perioada Craciunului si celelalte zile. Pentru ca credeam in puterea bucuriei.
Am crescut. Am crescut si am gasit tot mai putini oameni doritori de a mai canta. Spre niciunul. Ne-a prins rusinea sau poate ne-am dat seama ca nu mai credem in ce cantam candva. Nu stiu care e adevaratul motiv. Dar stiu ca in cel de-al 22-lea Ajun al Craciunului nu mai confectionez felicitari, nu mai impachetez cadouri si nici nu mai merg la colindat. Am pus pe “repeat” un colind american care reuseste cat de cat sa-mi aduca o stare de spirit de visare si inspiratie. Si imi aminteste de “Home Alone”, filmul care reuseste de fiecare data sa ma faca sa visez si sa ma bucur de imaginatie, creativitate si copilarie. Altcuiva. Ne uitam la filme de Craciun sa ne bucuram de povestile altora, ascultam colinde sa visam pe muzica altora, citim carti sa ne transpunem in personajele de basm inventate de altii. Dar povestea noastra de Craciun unde este si cum se manifesta ea? Daca si cei 104 de prieteni care sunt online acum pe Facebook simt acelasi lucru? Daca ce ne lipseste este umanitatea si apropierea cu oamenii aceia “dragi” despre care scriem in mesajele de sarbatoare si anul nou? Daca Craciunul este mai mult decat o sarbatoare religioasa, colinde reascultate, mancare din belsug, cadouri scumpe, filme si carti de Craciun? Daca nici astea nu reusesc sa-ti umple sufletul de emotie, bunatate si bucurie? Acea bucurie care te face sa daruiesti un zambet din inima, sa fii recunoscator pentru azi sau sa scrii un mail de multumire unui om care ti-a fost alaturi in acest an?
Cum ar fi daca acestui Craciun i-ai da o semnificatie speciala si ai simti ca daruiesti emotii frumoase unor oameni cu care te-ai intersectat in aceasta viata? Cum ar fi daca ai simti ca tu esti personajul povestii tale, iar Craciunul este doar un moment care iti reaminteste sa te conectezi cu emotii minunate de magie, bunatate si bucurie?
Poate ca inca mai cred si doar aveam nevoie de aceste randuri ca sa-mi reamintesc sa simt din nou Craciunul.
No Comments