Cehia e prima tara in care sunt intern. Apoi Austria. Sunt in internshipuri sa descopar cine sunt, ce ma motiveaza, ce pasiuni am si cum le folosesc in situatii practice, ce vreau sa schimb la mine si unde vreau sa ajung in urmatorii 5 ani. Asa ca am inceput cu pasi mici si multe, multe dorinte si planuri.
O serie de obiective au fost stabilite la inceput de experienta, acum o luna. La care, adaugam in permanenta cu fiecare saptamana care trecea. Mi-am pus zeci de intrebari si mai ales m-am observat si analizat in experinetele in care am fost implicata. De exemplu: Imi doresc sa fac multe lucruri si ma entuziasmez repede, dar imi dispare repede dorinta de a face ce-mi doresc. De ce se intampla asta? Ce solutie exista la problema asta? Sau: trainerii misto sunt cei care imbina intr-un stil personal si autentic informatii smart cu experienta personala cu adevarat valoroasa si diferita. Dar totul trece prin filtrul increderii in tine. Cum lucrezi la asta? Ce actiuni trebuie sa intreprinzi sa castigi incredere in tine si sa nu te mai indoiesti de tine? Asta e strans legata de apreciere si capacitatea de a vedea partea plina a paharului, dar mai ales de a accepta ca suntem inperfecti. Deci pana la raspunsul final, trebuie sa invat lectii: incercand si gresind de cele mai multe ori. Ca asa merge la mine. Si intrebarile continua in functie de situatie. Comparandu-ma cu ce sunt si ce vreau sa devin.
Ok. Sa ne intoarcem de unde am plecat. Obiectivul principal: cine sunt si ce ma defineste?
Sa scriu. Acum tu citesti randurile astea pentru ca eu mi-am facut curaj ca gandurile mele sa se transforme in randuri publice. Altfel ar fi fost doar alte randuri gandite, scrise si citite doar de mine. Si am avut ceva de furca cu asta. Dar o fac din 2 motive. Unul- cred ca am ceva de zis. Asa simt. Ca conteaza si poate schimba perspective. Si e diferit de felul in care 99% din oamenii pe care ii stiu o fac. 2. Iubesc sa impartasesc. Experiente, povesti despre oameni, ganduri, trairi, surse faine (video, muzica, articole, carti). Pur si simplu imi urmaresc instinctul.
De ce mi-am facut curaj? Am vazut oameni care o fac mai rau ca mine si mi-am zis ca eu pot face o treaba mult mai buna si intr-un fel observatia asta a inecat frica de esec, penibilism, judecata, ridiculizare. Plus ca visez sa il transform din pasiune in job.
Asta e alt punct de pe lista de obiective. Ce vreau sa fac in urmatorii 5 ani care sa imi ofere fericire, satisfactie, impact si bani?
Pe lista sunt 4 momentan cu care jonglez in paralel. Scrisul – mi-e atat de natural sa scriu ce-mi trece prin minte si suflet pentru ca mai intai am foarte, foarte multe ganduri si trairi, iar eu sunt doar intermediarul si editorul lor. Trainingul – am fost prea inspirata de primul meu trainer sa nu fac si eu asta. E tot despre sharing si crestere. Fotografiatul – mod natural de a capta momente, locuri si oameni, care dupa procesare se infrumuseteaza si mai tare. Resursele umane. Aici in Cehia nu experimentez munca de HR, care nu stiu cat de asemanatoare e intr-o companie cu ce am facut in AIESEC, dar sunt sincer interesata de oameni: interese, ganduri, experiente, frici, procese, relatii. Ah, imi place la nebunie asta! Nu stiu inca cum sa fie transpusa intr-un job. Dar caut.
De ce nu am stat acasa sa descopar toate astea? Uite cateva motive:
Nu am parte de oameni, situatii si experiente noi ca aici. Nu ma simt inspirata sa visez, sa planuiesc si sa cresc la fel ca intr-un oras nou.
Nu calatoresc atat de mult cand o fac aici. Si drumul in sine ma pune mereu pe ganduri si ma simt in elementul meu. Acum scriu din autobuzul catre orasul Karlovy Vary.
Nu am o casa noua. Sa am spatiul meu unde pot aseza lucrurile altundeva decat m-am obisnuit, sa stau cu laptopul pe o noua canapea sau scaun ma incanta mult mai mult decat sa stiu acelasi loc fara viata, nemiscat de luni de zile.
Nu am provocari noi: a tine 3 traininguri intr-o zi unor oameni cu interese diferite si cu reactii diferite m-a super provocat sa gasesc rapid solutii, sa actionez si sa ma focusez pe ce am de facut in momentul acela si nu pe ce trebuie schimbat in viitor. Provocari au fost nu numai cu responsabilitatile, ci si cu oamenii cu care am locuit sau pe care i-am intalnit. Multe.
Calatoria mea este inca in derulare. Intreb, caut, aflu, ma grabesc sa concluzionez, invat, gresesc, ma opresc. Ma gandesc cum as vrea sa imi amintesc de viata mea la sfarsitul vietii sau am o conversatie valoroasa cu vreun prieten special si ma ridic.
Si continui sa caut cine sunt si ce vreau sa fac in urmatorii ani din viata.
0 Comments